Prosport v-a pregătit o surpriză, vouă cititorilor, pasionați de sport. În 23 de ani de existență v-am oferit întotdeauna informațiile corecte, multe exclusivități, iar acum vă aducem Premiile ProSport.
Într-un an greu încercat de pandemia noului coronavirus, moartea marelui Diego Maradona, amânarea Campionatului European sau a Jocurilor Olimpice, încercăm să vă oferim un strop de bucurie.
În acest final de 2020, voi, pentru care suntem la dispoziție cu noutăți din toate ramurile sportive, veți vota! Da, votul vostru contează, de fapt e cel mai important.
Alegeți în perioada 1 – 27 decembrie, alături de noi, cei din redacția ProSport, dar și de sportivi și conducători, pe cei care v-au impresionat.
Categoria „Fotbalistul român al anului”
Secțiunea „Fotbalistul român al anului” are nume grele anul acesta. Unul dintre cei mai importanți jucători care a reprezentat țara noastră în 2020 a fost Ciprian Tătărușanu, care a prins un transfer de senzație la AC Milan, iar de curând s-a retras de la naționala României. Ștefan Radu continuă și el evoluțiile foarte bune la Lazio, în timp ce tinerii fotbaliști de la U21 au reușit să scrie o nouă pagină de istorie pentru fotbalul românesc, după ce s-au calificat la Campionatul European U21 de anul viitor.
Intrat într-un con de umbră la începutul anului în tricoul lui Ajax, Răzvan Marin a renăscut odată cu transferul la Cagliari, în Serie A. O surpriză plăcută ăentru fotbalul nostru e reprezentată de „pictorul” Eric Bicfalvi, care a ajuns la 32 de ani, dar parcă e ca vinul: devine mai bun odată cu vârsta. Acesta a marcat pe bandă rulantă pentru Ural, dar și pentru naționala României.
Veți regăsi pe lista nominalizărilor oameni care au excelat în domeniul lor, care printr-un gol, pasă, procedeu, salt sau pur și simplu, prin întreaga activitate v-au adus satisfacție…v-au făcut să uitați de virus, greutăți, probleme…După 27 decembrie, facem clasamentul și oferim premiile.
Vă mulțumim!
[poll id=”2″]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER